PSD nu are niciunul, PD-L are chiar doi. În tabăra democrat-liberalilor s-au dat lupte serioase pentru alegerea candidatului pentru locul de candidat la deputăţie în Colegiul 1 Bucureşti, post devenit vacant după plecarea liberalului Bogdan Olteanu la BNR. Aşa se face că în acest moment, pedeliştii au doi candidaţi oficiali pentru acest post: pe Viorel Tudorache, finul patronului Stelei Gigi Becali şi pe fiul deputatutului PD-L Silviu Prigoană, Honorius.
Finul lui Becali a fost chiar înscris la Biroul Electoral Central Bucureşti (BEM) drept candidat al partidului, în timp ce Honorius Prigoană a fost anunţat candidatul oficial al PD-L luni cu câteva minute, după o şedinţă a Biroului Politic Central al formaţiunii. Potrivit Realitatea TV, preşedintele Emil Boc i-ar fi cerut lui Tudorache să-şi retragă candidatura, una care însă nu ar fi putut fi înscrisă fără semnătura conducerii PD-L.
Democrat-liberalii mai pot modifica numele candidatului până la sfârşitul zilei.
Ciocnirea oamenilor cu bani
Bătălia pentru desemnarea candidatului PD-L pentru Colegiul 1 este una între două personaje cu bani: fostul şef de campanie al lui Gigi Becali, chiar fin al acestuia, Viorel Tudorache şi fiul mogulului de la Etno TV, Silviu Prigoană, Honorius. Potrivit presei, Tudorache ar fi primit votul organizaţiei de sector a PD-L din care face parte, dar Prigoană senior şi-a fi folosit influenţa pentru a răsturna alegerea partidului.
Avea şi motive să aibă pretenţii: în recenta campanie electorală prezidenţială, Etno Tv a fost una din televiziunile de casă ale candidatului Traian Băsescu, iar Honorius Prigoană unul din răsfăţaţii partidului, fiind printrei cei aleşi să fie prezenţi şi în staff-ul restrâns care l-a însoţit pe Băsescu la cele două dezbateri televizate din Bucureşti.
În acelaşi timp, Tudorache este un personaj influent în PNG-CD, formaţiune cu care, alături de PRM, PD-L deţine majoritatea în Consiliul General al Primăriei Capitalei. Iar dacă Tudorache, respectiv Becali, s-ar supăra pe democrat-liberali pentru această înlocuire de ultimă oră, PD-L ar putea pierde controlul asupra Consiliului. Viorel Tudorache are o datorie uriaşă faţă de Becali: 4 milioane de euro, iar anul trecut a încercat fără succes să candideze pentru un scaun de deputat în Colegiul 8 din Bucureşti.