"Ne aşteptăm să câştigăm alegerile pentru Parlamentul European pentru ca România să fie reprezentată în marea familie a Partidului Popular European care va conduce conduce şi în viitor Uniunea Europeană", a declarat Emil Boc.
Boc spune că a fost aleasă o echpă completă care îmbină profesionalismul cu capacitatea de a reprezenta interesele României în Parlamentul European. VEZI VIDEO
Întrebat dacă PD-L o va susţine şi pe Elena Băsescu, Boc a răspuns: "Ar fi ideal ca omul să aibă două voturi. Din nefericire, un om are un singur vot. Votul nostru merge pentru PD-L". VEZI VIDEO
Primele cinci locuri pe lista democrat-liberalilor sunt ocupate de Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Răzvan Ungureanu, Cristian Preda, Marian Jean Marinescu. Iniţial, locul trei era ocupat de Cristian Preda, iar locul patru de Traian Răzvan Ungureanu.Următoarele zece poziţii sunt ocupate de Iosif Matula, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Rareş Niculescu, Oana Antonescu, Constantin Dumitriu, Dragoş David, Elvira Andronescu, Alexandru Nazare, Călin Flaviu Rus. Astfel, Irina Schrotter, susţinută de filiala Neamţ, plasată pe locul 14, eligibil, a fost scoasă de pe lista finală, pe locul său "urcând" Alexandru Nazare.
Pe locul 16 figurează Daniel Petru Funeriu, pe 17 - Enache Dumitru, pe 18 - Nicolae Banda, pe 19 -Sevastian Mircea Grosu, pe 20 - Elisabeta Ghidiu, iar pe locurile 21, 22 şi 23 - Nicoleta Crinuţa Dumitrean, consilierul premierului Emil Boc, Andreea Vass şi Tudor Luchian.
Pe locurile 24 - 43 figurează Cristian Apostol, Ionela Pop Bruchental, Vasile Viman, Simion Costea, Matei Vasile Opriţa, Alexandru Rareş Ionescu, Dan Ioan Fiera, Denisa Graţiela Iordache (actual secretar de stat în Ministerul Finanţelor), Cătălin Radu Drăguş, Marcel Hoară, Octavian Andrei Paraschivescu, Constantin Dumitru, Florenţiu Tănase, Silviu Ion Radu, Marian Marius Arcăleanu, Lucian Marius Negoiţă, Cristina Anca Zevedei, Maria Eugenia Secară, Florin Cristian Goian şi Dumitru Godînca.