Ţurcan a precizat că AIE împinge fracţiunea majoritară la o astfel de decizie. "Noi am spus de la început - dacă nu se va ajunge la un acord privind alegerea preşedintelui Parlamentului, atunci este sub semn de întrebare şi alegerea preşedintelui. Şi nu suntem noi de vină, deoarece prima parte nu a fost respectată de membrii Alianţei", a spus Ţurcan, care a subliniat că "în mod sigur, toată responsabilitatea pe viitor, este pe seama Alianţei".
În cadrul primei şedinţe a Parlamentului de legislatura a XVIII, din 28 august, Partidul Comuniştilor a propus amânarea şedinţei până la finalizarea procesului de formare a fracţiunii parlamentare a PCRM. Însă, fracţiunile parlamentare liberale au decis să continue şedinţa, în cadrul căreia preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a fost ales preşedinte al Parlamentului.
Alianţa pentru Integrare Europeană, din care fac parte patru partide necomuniste, deţine o majoritate de 53 de mandate, faţă de 48 de mandate ale comuniştilor. Cele 53 de mandate sunt suficiente pentru a alege preşedintele şi organele de conducere şi de lucru ale Parlamentului şi pentru a învesti Guvernul. Însă majorităţii parlamentare îi lipsesc opt voturi pentru alegerea şefului statului, procedură pentru care sunt necesare 61 de voturi. În cazul în care AIE nu va obţine sprijinul a încă opt deputaţi şi Parlamentul nu va alege un nou şef al statului, vor fi convocate alegeri anticipate la începutul anului viitor.
PCRM nu va accepta funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului moldovean
PCRM nu va accepta funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană, a declarat miercuri deputatul comunist Vladimir Ţurcan, citat de Omega.
"Puţin probabil că noi vom accepta funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, pentru că pentru noi, din punct de vedere politic, însuşi preşedintele nu este în măsură deplină unul legitim", a declarat Ţurcan.
Deputatul a precizat, însă, că deputaţii PCRM vor participa la activitatea organelor de lucru ale Parlamentului - a Biroului permanent şi a comisiilor. "Noi nu vom ignora aceste comisii, cum au procedat ei (fracţiunile PLDM, PL şi AMN - n.red.) data trecută, vom lucra, pentru că în orice situaţie, aflându-ne în opoziţie, noi trebuie să depunem maxim de eforturi pentru a influenţa asupra calităţii deciziilor pe care le va adopta Parlamentul", a afirmat Ţurcan.
El a adăugat că repartizarea comisiilor parlamentare permanente se realizează în baza principiului de proporţionalitate, adică reieşind din numărul de mandate aparţinând fiecărei fracţiuni.