Cel mai probabil, Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor vor reprezenta România în Parlamentul European şi pentru asta, susţin unii, ar trebui să-mi fie ruşine. De ce mi-ar fi cu ei şi nu cu cei care spun că-i vor vota sau cu cei care-i plâng acum de milă “abuziv-arestatului” din Pipera?
Câţiva munţi şi o mână de prieteni, spune un bun amic. Mica afacere de familie în care ţi-ai investit şi trecutul, şi speranţa că n-ai trăit degeaba, satul în care te-ai născut cu tot cu nebunul lui, copiii, familia sau, poate, doar liniştea unei seri pe malul mării. Dacă te întrebi, când mai ai curajul s-o faci, ce reprezintă pentru tine patria asta numită România, s-ar putea să constaţi, dacă eşti sincer, că răspunsul n-are legătură cu nimic din ce te-au învăţat profesorii, manualul de istorie, televizorul sau discursul vreunui politician luat la întâmplare. Că pe zi ce trece tot mai multe din cele ce te înconjoară trebuie şterse de pe lista lucrurilor de care să poţi fi mândru că le eşti martor şi contemporan şi că în definiţia ţării tale abia de mai poţi recunoaşte ceva care să rezoneze cu numele ei.
Şi poate că e mai bine aşa din moment ce patria e până la urmă o sumă de mici amănunte preţioase, ale fiecăruia dintre noi.
