Naţionala de fotbal a României a încheiat cea mai slabă campanie de calificare la un turneu de Campionat Mondial sau European din istorie, cu doar trei victorii din zece posibile, dintre care două împotriva reprezentativei Insulelor Feroe, şi a înregistrat patru recorduri negative.
România a disputat zece partide în preliminariile pentru Campionatul Mondial, câte cinci pentru fiecare selecţioner, Victor Piţurcă şi Răzvan Lucescu, şi a încheiat Grupa a 7-a de calificare cu trei victorii, trei remize şi patru eşecuri. Dacă în mandatul lui Piţurcă, tricolorii au câştigat patru puncte, în schimb, cu Răzvan Lucescu la cârmă, au adunat alte opt. Am obţinut astfel doar 12 puncte din 30 posibile, adică un procent de doar 40 la sută. Până acum, cea mai slabă campanie de calificare fusese cea pentru Euro 1980, când am obţinut 44 la sută dintre punctele puse în joc, 8 din 18 posibile.
A fost pentru prima oară în istorie când tricolorii au pierdut patru meciuri oficiale într-o campanie de calificare şi au primit un număr de 18 goluri. Până acum, cea mai slabă campanie a fost cea pentru Campionatul European din 1968, cu trei eşecuri, dar şi tot atâtea victorii, în şase meciuri disputate, şi 14 goluri încasate, dintre care şapte într-un singur meci, cel cu Elveţia, scor 1-7.
De asemenea, a fost pentru prima oară când naţionala a pierdut un meci în faţa Lituaniei, la Cluj (0-3), în debutul preliminariilor. Acesta a fost cea mai drastică înfrângere de pe teren propriu din ultimii 18 ani, ultimul eşec de acest gen înregistrându-se la 17 octombrie 1990 la meciul cu Bulgaria, disputat în Ghencea, din preliminariile Campionatului European din 1992.
Prin înfrângerea cu Serbia, de la Belgrad (0-5), naţionala pregătită de Răzvan Lucescu a înregistrat cel mai drastic eşec din ultimii 26 de ani, precedentul fiind pe 12 octombrie 1983, dar într-un meci amical, cu Ţara Galilor, atunci când la cârma primei reprezentative se afla tatăl actualului selecţioner, Mircea Lucescu. Atunci însă, naţionala a jucat meciul la scurt timp după ce obţinuse calificarea la Euro 1984.
În cele zece partide din preliminariile CM 2010, Victor Piţurcă şi Răzvan Lucescu au folosit 47 de jucători, cu opt mai mulţi decât în campania pentru Euro 2008. Dintre aceştia, patru au fost căpitani, Cristi Chivu, Cosmin Contra, Adrian Mutu şi Mirel Rădoi.