Suspecţii, de origine somaleză şi libaneză, au fost reţinuţi în urma unei acţiuni în statul Victoria la care au participat 400 de oameni ai legi. Un responsabil al poliţiei federale a declarat că atentatul pus la cale de cei patru risca să fie cel mai sângeros din istoria ţării.
O operaţiune asemănătoare a avut loc şi în urmă cu patru ani. Atunci numărul celor arestaţi s-a ridicat la 12. Toţi erau suspectaţi de organizarea unor atacuri contra meciurilor de fotbal şi a gărilor cu scopul de a forţa guvernul australian să-şi retragă trupele din Iraq şi Afganistan.