Patru instituţii ale statului, penitenciarul, tribunalul, parchetul şi poliţia au început un război al declaraţiilor în cazul crimei de la Braşov. În loc să afle cine a greşit, fiecare îşi apără subordonaţii, acoperiţi de hârtii. Penitenciarul Craiova a trimis adresele necesare către poliţia Braşov, chiar dacă drumul hârtiilor a durat mai bine de două luni.
Pe două hârtii diferite, emise de Penitenciarul Craiova, Serghei Gorbunov, dat în urmărire generală, are două domicilii diferite: unul în Republica Moldova, altul, câteva luni mai târziu, în Braşov.
Şeful ANP, Ioan Băla, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că responsabilitatea privind monitorizarea lui Serghei Gorbunov, în perioada de întrerupere a pedepsei, revenea MAI şi că judecătorii nu au cerut informaţii la ultima cerere de eliberare făcută de Gorbunov. Deţinutul a făcut trei cereri de întrerupere a pedepsei, prima, când era închis în 2007 la penitenciarul Codlea, nu a fost acceptatată. A două a fost făcută la penitenciarul Craiova, în 2008, respinsă şi ea, iar la un interval de câteva zile, un complet de judecată a dispus punerea în libertate ca urmare a celei de-a treia cereri, a explicat Ioan Băla.
"La un interval foarte scurt de timp, întrucât deţinutul avea deja şi
ce-a de-a treia cerere de întrerupere, tot pe rolul aceleiaşi instanţe,
tot a Tribunalului Dolj, la un interval de câteva zile, în baza
aceluiaşi raport medico-legal, un alt complet de judecată a dispus
punerea lui în libertate, în această situaţie nemaisolicitând niciun
fel de relaţii de la Administraţia Penitenciarelor Craiova", a spus
şeful ANP.
Ioan Băla spune că Serghei Gorbunov, suspect de dublu asasinat de la
Braşov, a fost eliberat din Penitenciarul Craiova pe 16 mai 2008. Băla a afirmat că, la ultima cerere de acest fel, judecătorii nu au cerut informaţii suplimentare de la ANP.
Cei doi angajaţi care s-au ocupat de cazul Gorbunov şi nu au anunţat la timp faptul că acesta nu a revenit la închisoare riscă să fie sancţionaţi cu cele mai drastice măsuri, a anunţat directorul ANP, Ioan Băla. Numele acestora sunt Radu Şchiopu, comisar-şef al biroului de evidenţă din penitenciar, şi Marilena Cone, agent şef adjunct.
Băla a menţionat şi faptul că ANP nu poate să ofere din oficiu, unei instanţe, date despre un deţinut. Verificările sunt continuate la Penitenciarul Craiova. Atât ANP cât şi Tribunalul Dolj au anunţat la timp eliberarea lui Gorbunov, adică în luna mai 2008, a mai spus Băla.
Poliţia Braşov se scuză că nu l-a găsit, chiar dacă Gorbunov se ducea la sală la doi paşi de sediul IPJ, ieşea în oraş la cumpărături şi se întâlnea cu prietenii săi, care, probabil, nici nu ştiau că el a fost eliberat doar pentru trei luni din închisoare. Şi chiar dacă l-ar fi oprit un poliţist pe stradă, Gorbunov avea acte false. De parcă nu tot poliţia trebuie să depisteze actele false.
Judecătorul care a decis că Gorbunov poate ieşi din închisoare pentru o simplă operaţie de glaucom nu a dat încă o motivare a acestei hotărâri. Procurorul care s-a ocupat de caz n-a făcut recurs la această decizie, iar presa speculează că acesta ar fi cercetat de DNA pentru mai multe suspiciuni de corupţie legate de cazurile instrumentate de el.