Negocieri eşuate pe salariul minim pe economie. După mai bine de patru ore de discuţii, sindicatele, patronatele şi Guvernul nu au reuşit să ajungă la un punct comun.
Patronatele au două variante: îngheţarea salariului la 600 de lei, pentru primele şase luni din 2010 sau creşterea acestuia la 705 lei, fără ca fondul de salarii să crească cu mai mult de şase la sută. Mai exact patronatele nu vor să majoreze decât veniturile celor care câştigă sub 705 lei. Sindicatele vor, însă creşterea salariul minim la 705 lei, dar şi majorarea tuturor salariilor cuprinse între 600 şi o mie de lei.
"Am cerut îngheţarea salariilor în prima parte a anului viitor, în condiţiile în care şi Comisia Naţională de Prognoză estimează că economia României ar putea creşte abia din trimestrul II al lui 2010. Vom putea fi de acord cu o eventuală creştere a salariului minim la 705 lei începând cu luna iulie, în condiţiile în care Guvernul va accepta să deducă impozitul plătit de angajator statului pentru creşterile salariale cuprinse în 600 şi 1.000 lei", a afirmat Agathon.
El a mai spus că, dacă Executivul va decide majorarea salariului minim la 705 lei, confederaţiile patronale nu vor aplica măsura, ci vor negocia cu federaţiile sindicale de ramură pentru venituri mai mici, ce pot fi susţinute de productivitatea muncii.
"Şi în acest moment există ramuri în economie unde salariul minim este mai mic decât cel stabilit de guvern, în industria pielăriei salariul minim în plată fiind de 470 lei, iar în textile-confecţii, de 550 lei", a adăugat Agathon.
Salariul minim pe economie este în prezent de 600 lei.