Raportul, care se bazează pe un sondaj la care au participat 5.600 de companii, arată că s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte încrederea în economie, în perioda aprilie-iunie.
Dar instituţia atrage atenţia că şomajul va ajunge la 3,2 milioane
persoane până la mijlocul lui 2010. În sectorul manufacturier şi al
serviciilor s-au înregistrat îmbunătăţiri în al doilea trimestru, însă
condiţiile încă rămân dificile.
Oficiul Naţional de Statistică a revizuit recent datele privind
economia Marii Britanii. Astfel, produsul intern brut a scăzut cu 2,4%
în primul trimestru, faţă de estimările anterioare, de 1,9%. Astfel,
economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru din 2009 cea
mai accentuată scădere trimestrială a ultimei jumătăţi de secol, şi cea
mai severă din 1948, din punct de vedere anual, conform datelor
statistice. Scăderea anuală a PIB a fost revizută la 4,9%, faţă de
nivelul anterior de 4,1%, reprezentând cele mai slabe rezultate de la
crearea Oficiului de calcul statistic, în 1948. Confederaţia Industriei
Britanice a estimat recent că economia Marii Britanii va reintra pe
creştere în 2010 şi Bank of England va trebui să îşi extindă planul
privind tipărirea de bani, pentru accelerarea procesului de recuperare.
Produsul intern brut va scădea cu 0,3% în al doilea trimestru şi cu 0,1% în al treilea, conform estimărilor CIB.
Economia va reintra pe creştere în primul trimestru din 2010, când va
avansa cu 0,1% şi cu 0,3% în al doilea trimestru, arată CIB. Totuşi,
numărul şomerilor va continua să crească şi va depăşi trei milioane,
conform estimărilor.
Estimările grupului vin în contextul în care autorităţile de politică
monetară şi-au reafirmat luna aceasta planul de a tipări 125 miliarde
lire sterline, dintr-un total de 150 miliarde lire sterline, cât fusese
autorizat pentru cheltuieli pe piaţa obligatară.