Prin multe din aceste galerii nu a călcat încă picior de om. Unele sunt adevărate capcane şi mulţi şi-au găsit sfârşitul în ele. Cel mai spectaculos loc este de departe Coiba Mare, un tunel săpat în munte de pârâul Gârda Seacă.
Pentru că zăpada este foarte mare, suntem nevoiţi să renunţăm la
maşină. Mai avem de mers cam un kilometru până la Coiba Mare. Drumul nu
este deloc uşor, dar ghidul nostru, om obişnuit cu drumeţiile, ne
încurajează la fiecare pas.
Din cauza stratului gros de zăpadă nici măcar nu ştim dacă păşim pe teren sigur, de aceea trebuie să fim extrem de precauţi.
Ajungem în sfârşit. Pârâul Gârda Mare pătrunde în munte printr-o poartă înaltă de aproape 50 de metri. Ghidul nostru ne spune că pe vremuri aici a fost o peşteră, dar o parte din stâncă s-a prăbuşit.
Deşi în această perioadă a anului în munti
găseşti doar zăpadă, aici am dat de un colţişor cu adevărat verde. Este
singurul loc în care ai impresia că primăvara a venit deja. Sătenii
mi-au zis însă că este vorba de mătragună, una dntre cele mai
otrăvitoare plante pe care moaţele o foloseau pentru a-şi ademenii
feciorii.
La întoarcere nu mai suntem la fel de tensionaţi. Cunoaştem deja drumul
şi ştim bine de ce anume trebuie să ne ferim pentru a ajunge în
siguranţă acasă. Aşa că ne putem bucura şi de frumuseţile locului.
Pe timpul iernii, peisajul în Munţii Apuseni este
format din patru elemente. Stânci, brazi, zăpadă şi din când în când
casele moţilor. Deşi drumul până aici este foarte anevoios, merită să încercaţi, fiindcă aici, până şi atunci când respiraţi sau călcaţi în
zăpadă, aveţi impresia că vă contopiţi cu natura.