Pe Suveran îl aşteaptă o misiune dificilă în cele trei zile ale pelerinajului său în Cehia. Potrivit unui sondaj recent, 48% dintre cehi au declarat că nu cred în Dumnezeu, 28% au răspuns că nu ştiu, în timp ce numai 28% sunt credincioşi.
În Cehia, Biserica Catolică se luptă încă în justiţie pentru a obţine retrocedarea proprietăţilor confiscate în 1948 de fostul regim comunist. Vizita la Praga este cea de-a 13-a călătorie efectuată de Papa Benedict al XVI-lea.
În vârstă de 82 de ani, Suveranul Pontif este un critic al valorilor societăţii moderne, despre care susţine că îi îndepărtează pe oameni de credinţă.
Papa Benedict al XVI-lea a început sâmbătă o vizită de trei zile în Cehia
Mii de pelerini din toată lumea au venit la Praga, ca să asiste la vizita istorică a papei Benedict al XVI-lea în Cehia. Îngrijorat de numărul tot mai mare de atei din această ţară, Suveranul Pontif a venit pentru a redeştepta credinţa în rândul cehilor.
Primul eveniment pe agenda Suveranului Pontif a fost vizita la Biserica Sfintei Fecioare a Victoriei din Praga. Papa
s-a rugat timp de câteva minute şi apoi a ţinut o predică în faţa
câtorva sute de enoriaşi.