Zeci de pacienţi internaţi la Clinica de Ortopedie a Spitalului
Judeţean au fost nevoiţi anul trecut să facă drumuri până la farmaciile
din oraş, pentru a-şi cumpăra medicamente. Situaţia nu s-a schimbat
nici anul acesta. Medicii se plâng şi ei că sunt zile în care nu au cu ce trata bolnavii.
"Sunt zile într-o săptămână în care nu există un antialergic. Sunt zile
în care nu există nişte antibiotice mai performante. Îl întrebăm
dacă poate să-şi cumpere şi-i dăm doze mici, să nu fie cheltuiala mare", a spus şeful Clinicii de Ortopedie, Dan Poenaru.
Pacienţii care îşi cer înapoi banii cheltuiţi pe medicamente primesc un singur răspuns. "Rambursarea trebuie făcută din venituri proprii, ori spitalul nu are
venituri proprii, are bani care vin de la Minister, de la Casa de
Asigurări şi cam atât", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara.
Reprezentanţii spitalului spun că opt pacienţi, care au cheltuit anul
trecut până la 1.500 de lei în perioada internării, şi-au cerut banii
înapoi, însă au renunţat la demersuri când li s-a spus că nu sunt
fonduri.