În capitala Spaniei a fost marţi şi ministrul român al Turismului, Elena Udrea, care a vizitat şi Târgul Internaţional de Turism, FITUR 2009. Marţi după-amiază, Elena Udrea s-a întâlnit cu secretarul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Turismului, dar şi cu reprezentantul pentru Europa.
Miercuri, ministrul român a vizitat stand-ul României de la acest uriaş târg de turism, care se întinde pe 87.000 de metri pătraţi. În total, peste 11.000 de firme se întrec în oferte la acest eveniment.