Potrivit lui Fifor, la alegerile pentru Parlamentul European există trei tipuri de liste - permanente, speciale şi suplimentare.
Listele permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în localitatea pentru care au fost întocmite. Listele speciale cuprind alegătorii comunitari, care şi-au exprimat intenţia ca la aceste alegeri să îşi exercite dreptul de vot în România, iar listele suplimentare se întocmesc de către preşedintele Secţiei de votare, în ziua de referinţă, cuprinzând alegătorii care se află în altă localitate decât cea de domiciliu, membrii birourilor secţiilor de votare şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii publice, alegători care îşi exercită dreptul de a vota în străinătate şi cei care au fost omişi din lista electorală permanentă.
La alegerile pentru Parlamentul European din 7 iunie au fost organizate 18.317 secţii de votare, dintre care 190 sunt externe. Până la data de 28 mai 2009, vor fi tipărite 20.555.496 de buletine de vot şi vor fi confecţionate 17.239.794 de timbre autocolante şi 91.835 de ştampile de vot. Pentru tipărirea buletinelor de vot au fost scoase din rezerva de stat 280 de tone de hârtie.