"Toate parcările exploatate de Dalli intră de acum în administraţia primăriei municipiului Bucureşti. Predarea-primirea celor 3.300 de locuri de parcare se va face în 30 de zile de la notificare, astfel ca până la data de 11 iulie toate parcarile din Bucuresti să fie administrate de Primăria Bucureşti", a anunţat primarul Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu anunţase încă din 11 iulie 2008 rezilierea contractului cu firma Dalli, pe motiv că "contractul era dezavatanjos pentru municipalitate". Ulterior, însă, Oprescu şi-a nuanţat afirmaţia, precizând că "am început demersurile legale pentru rezilierea contractului".Primarul Oprescu a vorbit şi despre "stadiul proiectului privind autostrada suspendată". "Este terminat studiul de prefezabilitate, se fac calcule de preţ pe module, îmi propun ca în următorii trei ani să termin măcar 11 km", a anunţat Sorin Oprescu.