În ultima perioadă, tot mai mulţi timişoreni s-au plâns la OPC
Timişoara că sunt nevoiţi să plătească rate la credite chiar şi cu 4 la
sută mai mari faţă de anul trecut.
Inspectorii timişoreni au descoperit nereguli la patru bănci. Valoarea
totală a amenzilor a fost de 56 de mii de lei, iar cea mai mare a fost
de 30 de mii. De cealaltă parte, instituţiile bancare nu sunt de acord
cu deciziile OPC.
"S-au soluţionat o parte din reclamaţii, dar multe procese
verbale sunt în instanţă. Toţi operatorii economici au contestat aceste
acte", a declarat Raluca Goia, consilier principal OPC.
Dacă anul trecut, casele de schimb valutar erau pe primul loc la
numărul de reclamaţii, acum, în top, sunt băncile cu peste 50 de
sesizări.