Despre subiectul Zikolov vor fi audiaţi joi în parlamentul bulgar şi şefii Serviciului bulgar de informaţii şi cel al Serviciului de informaţii militare. Zikolov era urmărit pentru că se ştia că spiona bazele americane de la Novo Selo şi Bezmer.
Zikolov şi subofiţerul român Floricel Achim transmiteau informaţiile ataşatului militar al Ucrainei, Serghei Ilnitski, care juca doar rolul de ''cutie poştală''. Informaţiile ajungeau într-un final în Rusia. În acest timp, surse apropiate preşedinţiei de la Kiev recunosc şi ei voalat că diplomaţii ucraineni expulzaţi din România ar fi fost intermediari pentru ruşi.
Sub protecţia anonimatului oficiali din Consiliul pentru Apărare şi Securitatea Naţională a Ucrainei au declarat presei că ''ruşii, care sunt interesaţi de acţiunile NATO, ar fi putut acţiona la Bucureşti prin intermediul ucrainenilor". Asta pentru că diplomaţii ruşi sunt supravegheaţi cu atenţie în România.
Ziariştii de la cotidianul Segodnia apreciază că în curând diplomaţi militari ucraineni de la misiunile la Bruxelles, Paris sau Berlin vor fi expulzaţi. Asta în cazul în care Bucureştiul va convinge NATO că diplomaţii ucraineni au spionat în favoarea Rusiei. Ţara noastră a expulzat doi diplomaţi ucraineni în urmă cu o săptămână în urma scandalului de spionaj în care au fost implicaţi un român şi un bulgar.