Curtea de Apel Piteşti a acceptat, în data de 4 mai, recursul procurorilor împotriva deciziei de eliberare sub control judiciar a observatorului FRF Marcel Lică, arestat în data de 23 aprilie sub acuzaţia de luare de mită, astfel încât acesta a rămas în arest. Joi, 7 mai, avocatul lui Lică a depus la Tribunalul Argeş o cerere de eliberare pe cauţiune.
Astfel, instanţa a admis cererea lui Lică, pe care l-a obligat, în schimb, să nu părăsească municipiul Constanţa, să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, Lică nu are voie să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi.
Tribunalul Argeş a respins, tot luni, propunerea procurorilor DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru persoanele arestate în scandalul de corupţie din fotbal. Mandatele de arestare pentru Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu expiră în data de 12 mai, iar în cazul lui Bogaciu şi Lică mandatele de arestare preventivă expiră în data de 21 mai. Decizia de luni a Tribunalului Argeş poate fi atacată cu recurs.
Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean au fost eliberaţi din arest vineri, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursurile împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar.