Preşedintele american Barack Obama a primit cu "modestie" vestea că a câştigat premiul Nobel pentru pace, veste care i-a fost dată de purtătorul său de cuvânt, care l-a trezit pentru a-l informa, a declarat un oficial al administraţiei, relatează AFP.
Purtătorul de cuvânt al lui Obanma, Robert Gibbs, a sunat la Casa Albă şi l-a trezit pe preşedinte cu puţin înainte de ora locală 06.00, la mai puţin de o oră de la anunţul făcut la Oslo.
Premiul Nobel pentru Pace i-a fost atribuit vineri preşedintelui american Barack Obama, primul lider de culoare al Statelor Unite, care a a influenţat puternic politica externă, optând pentru o abordare mai consensuală şi multilaterală.
"În calitate de preşedinte, Obama a creat un nou climat în politica internaţională", a declarat, la Oslo, preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.
Barack Obama se confruntă, însă, în continuare, cu două conflicte deschise: în Irak şi în Afganistan, pentru care caută o strategie nouă şi unde situaţia se degradează până în punctul în care unii îl compară cu Vietnamul.
Comitetul Nobel a anunţat că "a acordat o importanţă deosebită viziunii şi eforturilor lui Obama pentru o lume fără arme nucleare".