Yang Xin, din Pekin venise la universitatea americană pentru a studia contabilitate la 8 ianuarie. La numai câteva săptămâni însă, pe 21 ianuarie ea a fost ucisă într-un fast-food din cadrul campusului studenţesc.
''Au existat şapte martori. Potrivit acestora nu a existat nicio dispută între cei doi studenţi, niciun ţipăt înainte ca fata să fie atacată'', a explicat purtătorul de cuvânt al universităţii, Mark Owczarski. Reprezentantul universităţii a confirmat că studenta a fost decapitată cu un cuţit.
Poliţia a reţinut un student de 25 de ani, originar din oraşul Ningbo. Zhu
Haiyang, doctor în agricultură şi economie aplicată, este acum deţinut la închisoarea din Montgomerry.
Studenta ucisă şi cel acuzat de asasinat se cunoşteau, au precizat reprezentanţii universităţii.
În aprilie 2007, tot la Virginia Tech, un student sud-coreean, Cho Seung-Hui a ucis 33 de studenţi şi profesori într-o sală de crus, înainte de a se sinucide.