Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, joi, mai multe deficienţe în hotărârile anterioare, respectiv greşita achitare a trei inculpaţi din dosar, greşita încadrare a faptei pentru Gavril Bătrân, greşita soluţionare a laturii civile cu privire la unii dintre inculpaţi sau nerezolvarea laturii civile cu privire la unele dintre părţile civile.
În consecinţă, instanţa supremă i-a condamnat pe alţi trei inculpaţi la câte trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, ÎCCJ a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, cu privire la părţile civile care nu au fost citate la instanţa de fond şi apel.
Instanţa supremă a mai decis, joi, să respingă, ca nefondate, recursurile asociaţiilor de investitori şi ale unora dintre părţi. Investitorii prezenţi la pronunţarea deciziei şi-au exprimat nemulţumirea, pe motiv că sunt slabe şane să-şi mai primească banii investiţi.
Citeşte şi... Ioana Maria Vlas, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul FNI