"Vom
organiza mai multe dezbateri pe tema protejării patrimoniului şi pe
lângă acestea vom beneficia de o serie de reprezentaţii ale unor
artişti, printre care ,
din care face parte violonistul Alexandru Tomescu, cel care a susţinut
deja această cauză", a adăugat consilierul ministrului Culturii, Andrei
Găitănaru.
Potrivit reprezentantului ministerului, sunt
discuţii cu mai mulţi artişti, atât din domeniul muzical cât şi
teatral, pentru ca aceştia să susţină reprezentaţii pe diverse
străzi din Bucureşti pentru ca mesajul campaniei să ajungă la un număr
cât mai mare de oameni.
Găitănaru mai spune că amploarea acestei campanii va fi mai mare decât
a celei iniţiate tot de Ministerul Culturii şi aflate în prezent în
desfăşurare, "Omul dărâmă locul", care a început pe 12 iunie, urmând a
lua sfârşit vineri.
Pe parcursul celor trei săptămâni a fost lansat volumul editat de
Ministerul Culturii, "Cartea Neagră a Patrimoniului", şi au avut loc
mai multe dezbateri atelier care au vizat patrimoniul construit şi
probleme cu care acesta se confruntă. De asemenea, violonistul
Alexandru Tomescu a susţinut un concert în faţa unei clădiri situate pe
strada Visarion, casă din care, în urma distrugerilor, au rămas numai
pereţii exteriori. Specialiştii participanţi la "Omul dărâmă locul" au
concluzionat că, din nefericire, distrugerea clădirilor de patrimoniu
este mai mare după Revoluţia din 1989 decât cea din întreaga perioadă
ceauşistă, iar continuarea acestui proces ar putea duce, în doi-trei
ani, la compromiterea definitivă a identităţii culturale a multor oraşe
din România.