Un autoturism al Ambasadei României la Singapore a fost furat în cursul nopţii de 14 spre 15 decembrie, după care vehiculul a fost găsit de poliţie avariat aproape de ieşirea din Singapore, a comunicat MAE la solicitarea NewsIn, presa locala scriind că maşina a fost implicată în două accidente.
\"Potrivit informaţiilor comunicate de misiunea diplomatică din Singapore, angajaţii ambasadei au constatat, în cursul nopţii de 14 spre 15 decembrie, în jurul orei 3 dimineaţa (ora locală), lipsa autoturismului de reprezentare al misiunii, care era parcat lateral stânga, în apropierea ambasadei\", a declarat pentru NewsIn Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al MAE.
Ca urmare, a fost anunţată imediat poliţia locală, la numărul de urgenţă. În urma investigaţiilor organelor de poliţie, autoturismul a fost găsit avariat, aproape de ieşirea din Singapore, a detaliat Şerbănescu.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că MAE va fi în măsură să comunice mai multe după ce va fi finalizată ancheta poliţiei în acest caz.
The Straits Times a scris că maşina a fost implicată într-un accident pe un bulevard marţi la primele ore ale dimineţii, trei persoane fiind lovite în două intersecţii diferite.
Poliţia a spus că maşina a lovit prima dată doi pietoni în jurul orei locale 03.00. Cei doi, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, au fost răniţi la cap şi transportaţi la spital. Unul dintre ei este la terapie intensivă.
Fără să oprească, maşina a continuat să circule cu viteză şi a lovit un alt pieton, în vârstă de 18 ani, la intersecţia următoare. Tânărul a fost rănit la un picior, afirmă The Straits Times.