Cazul a ajuns în atenţia procurorilor polonezi în urma unei sesizări formulate de Corpul sanitar de control prin care se precizează că autorii expoziţiei au încălcat legea înmormântării şi manipulării cadavrelor.
"O personă decedată trebuie tratată cu demnitate. Un om care s-a dedicat ştiinţei şi este păstrat în scopuri ştiinţifice într-o universitate de medicină este protejat de legi care interzic ca el să fie tratat astfel", a declarat un oficial polonez.
Expoziţia deschisă la Varşovia în incinta unui centru comercial include 13 cadavre şi peste 250 de părţi componente ale corpului uman. Toate au fost trecute printr-un proces special care le împiedică să se degradeze. Galeria a fost prezentată în mai multe oraşe din întreaga lume, inclusiv din Europa şi Statele Unite. Intriga stârnită de autorităţile sanitare nu a alungat vizitatorii, în opinia cărora o astfel de expoziţie are un rol educativ.