Una din căsătoriile realizate în premieră în Sectorul 2, sâmbătă, 25 aprilie, a fost cea a lui Duym Ryan John cu Ochea Florentina Cristina - un cetăţean american cu o româncă. Toată ceremonia a fost transmisă on-line pe continentul american, prin intermediul Yahoo Messenger-ului care a difuzat cu ajutorul camerei web imagini de la faţa locului.
Ideea i-a venit fericitului cuplu deoarece părinţii mirelui nu au putut veni din Statele Unite în România, dar astfel au avut şansa să "participe" în direct şi să fie alături de fiul lor la cel mai fericit eveniment din viaţa sa.
Pentru a face faţă exodului de miri, edilul sectorului 2 a amenajat două săli speciale, două echipe de ofiţeri de stare civilă, precum şi personal suficient care să facă faţă celor peste 1200 de nuntaşi ce au participat la festivităţi de-a lungul zilei.
Nu mai puţin de 124 de persoane au fost programate să se căsătorească sâmbătă, 25 aprilie, imediat după Postul Paştelui, la Primăria Sectorului 2.