Un purtător de cuvânt al poliţiei din Berlin a precizat că a fost evacuată toată zona pe o rază de 300 de metri, inclusiv Neues Museum, care face parte din complexul berlinez de clădiri Muzeul Insula, avariate grav în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi care sunt în curs de renovare. Merkel locuieşte într-un apartament vis-a-vis de ele.
"Într-adevăr, apartamentul cancelarului se află în zona care
trebuie evacuată", a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bernhard
Shodrowski. "Dacă este acasă va trebui să părăsească apartamentul. Iar
dacă nu este acasă nu i se va permită să vină în zonă", a adăugat el. "Ne vom asigura că se află în zonă sigură. După ce va fi evacuată zonă,
experţii vor dezactiva bomba. Vor încerca să scoată cele două
detonatoare din bombă manual", a explicat el.
Bomba, de fabricaţie rusă, a fost descoperită în jurul orei locale 5.40
(18.40 ora României). Merkel susţinea un discurs într-o altă parte a
Berlinului când a fost descoperită. Potrivit estimărilor, între 10% şi 20% dintre bombele Aliaţilor, care
au fost lansate în Germania în timpul celui de al Doilea Război
Mondial, nu au explodat.
Multe dintre ele au fost găsite şi distruse la scurt timp după război, dar mii dintre ele au fost descoperite decenii mai târzu, adesea de muncitori din construcţii. Uneori au avut loc explozii fatale.