Accidentul s-a petrecut în faţa Spitalului Judeţean. O tânără de 19 ani, care îşi ţinea în braţe copilul de numai un an, a vrut să traverseze starda pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde, dar a fost lovită de o ambulanţă SMURD.
Maşina SMURD circula cu viteză şi avea semnalele acustice şi luminoase aprinse. Ambulanţa venea de la Zărneşti şi transporta la spital o persoană înjunghiată în gât.
Cele două victime, tânăra şi copilul de un an, au fost preluate de medicii de la ambulanţă pentru a le acorda îngrijiri medicale de urgenţă. Tânăra şi copilul au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă. Medicii susţin că starea copilului este bună şi că acesta nu a suferit traumatisme grave. Tânăra, în schimb, a suferit un traumatism cranio-cerebral destul de grav, dar la această oră este conştientă.
Şoferul ambulanţei a fost testat cu alcool-testul, dar poliţiştii spun că nu se pune problema consumului de alcool pentru că echipajul SMURD era în timpul unei intervenţii. Cercetările continuă şi se va stabili dacă şoferul ambulanţei SMURD va suporta consecinţele acestui accident.