Un principiu de bază al politicii sociale ar trebui să fie acela al protejării populaţiei, şi nu a industriilor, firmelor sau locurilor de muncă, notează analiştii.
Cheltuielile pe cap de locuitor destinate protecţiei sociale sunt reduse în România şi nu există premise pentru creşterea acestora în viitor, pe lângă majorările din 2008-2009, având în vedere constrângerile bugetare. Sumele destinate protecţiei sociale se ridică, în acest an, la 11,4% din PIB.
Banca Mondială face şi o serie de recomandări privind politica socială a României, printre acestea numărându-se consolidarea legăturilor dintre asistenţa socială, educaţie şi muncă, precum şi oferirea de asistenţă pentru persoanele sărace în vârstă, în special celor din zona rurală.
De asemenea, analiştii recomandă răspunderea la criza internaţională prin accentuarea programelor deja existente destinate protecţiei sociale, precum şi consolidarea incluziunii prin îmbunătăţirea accesului persoanelor sărace la beneficiile asistenţei sociale.