“Fie că îţi desfăşori antrenamentele acasă, în sala de fitness sau în parc, cu stilatul FR60 îţi va fi mai uşor ca niciodată să-ţi stabileşti obiectivele şi să-ţi urmăreşti progresele“, a precizat Bogdan Condurăţeanu, director tehnic al SHEBA Distribution, reprezentantul Garmin în România.
”În timp ce exersezi, ceasul FR60 afişează timpul, caloriile arse, ritmul cardiac şi alte informaţii tipice unui echipament de fitness. Odată ce ai terminat sesiunea de antrenament şi te afli în apropierea calculatorului tău, datele se transferă wireless pe acesta şi se stochează pentru analize ulterioare”, a explicat Condurăţeanu.
FR60 este un ceas fitness avansat ce se conectează wireless cu alte dispozitive fitness compatibile cu tehnologia ANT+. Putem lua ca exemple dispozitivul pentru monitorizarea ritmului cardiac, senzorul pentru picior ce monitorizează viteza şi distanţa parcursă sau echipamente adiacente de fitness.
Conceput în verisuni atât pentru bărbaţi cît şi pentru femei, FR60 dispune de un stick wireless USB ANT ce se introduce în calculatorul utilizatorului şi descarcă automat informaţiile despre sesiunile realizate stocate pe ceas. FR60 se sincronizează cu calculatorul odată ce se află prin apropierea acestuia, un cablu de date nemaifiind necesar.
Cu FR60, sesiunile de antrenament se desfăşoară precis şi fără inconvenienţe, deoarece dispozitivul robust de monitorizare a ritmului cardiac şi accesoriul foarte subţire pentru picior transmit datele wireless şi se activează automat în momentul mişcării, închiderea şi deschiderea acestora nefiind necesară. Garmin FR60 este disponibil în trei culori, negru, roşu şi liliac. Dispozitivul de monitorizare a ritmului cardiac este inclus în pachet.
Utilizatorii ceasului FR60 pot intra pe Garmin Connect - site-ul online de antrenament Garmin. Conectând FR60 la Garmin Connect, utilizatorii pot introduce automat sesiunile lor, le pot analiza şi împărtăşi cu antrenori, prieteni şi familie şi pot fi activi în comunităţi online cu interese similare.
Funcţiile wireless ale lui FR60 sunt activate de tehnologia de reţea ANT+. Aceasta este o interfaţă wireless de top ce oferă toate beneficiile comunicaţiilor digitale wireless cu un consum de energie redus faţă de alte protocoale wireless. Versiunea FR60 pentru bărbaţi cântăreşte 44 grame, cel pentru femei are o greutate de doar 41 grame, iar ambele deţin o baterie reîncărcabilă cu o viaţă de un an.