Oamenii de ştiinţă de la National Institutes of Health au descoperit \"o serie de leziuni, atât la nivelul căilor respiratorii superioare, cât şi la cele inferioare\", a declarat Jeffery Teubenberger, unul dintre autorii studiului publicat de Mediafax.
Traheea şi bronhiile prezintă semne de inflamare şi sunt uneori grav afectate, potrivit cercetătorilor. Aceştia au studiat ţesuturi provenind de la 34 de persoane decedate ca urmare a gripei A/H1N1. În 18 cazuri au fost observate leziuni ale bronhiolelor, iar în 25, adică aproape trei sferturi din eşantion, chiar şi la nivelul alveolelor pulmonare.
Eşantionul studiat ilustrează în acelaşi timp şi una dintre particularităţile gripei A/H1N1, care afectează mai des tinerii decât persoanele în vârstă. O singură victimă studiată avea peste 60 de ani, iar 24 din 34 aveau mai puţin de 50 de ani. Studiul evidenţiază însă şi o nouă caracteristică ce afectează trei sferturi dintre victime, obezitatea.