"Eu n-am vorbit cu nimeni despre nicio plecare, nu plec de la Dinamo. Am spus că doar în cazul în care nu îmi convine noul proiect nu voi mai investi, dar acum nu s-a pus problema de aşa ceva. Aşteptăm să se termine campionatul pentru a vedea ce e de făcut. Aştept să văd cu ce vin restul acţionarilor şi vom analiza. Fiecare va veni cu o propunere pentru a ne pune de acord", a spus Turcu.
Acesta susţine că nu a primit nicio ofertă de preluare a acţiunilor până acum, deşi mai mulţi oameni de afaceri s-au arătat interesaţi. "Nu m-a contactat nimeni, eu ştiu că atunci când vrei să cumperi ceva, mergi să negociezi cu omul, nu prin presă, aşa cum fac unii. Deschid subiectul doar pentru a-şi face imagine. Au numărul meu, pot să mă sune. N-am nicio ofertă pentru a vinde acţiunile, o să mă gândesc doar dacă e ceva de nerefuzat".
Acţionarul grupării din Ştefan cel Mare a mai precizat că nu s-a pus momentan problema ca Mircea Rednic să fie demis, însă dacă era în locul acestuia, ar fi plecat de la echipă în urma eşecurilor cu Unirea şi FC Braşov. "Nu s-a pus problema ca el să fie demis, omul mai are contract cu Dinamo încă un an. Eu am văzut că el zice că am ceva cu el, dar să înţeleagă că nu am nimic cu el. Dar a fost umilit în acele meciuri. Eu vorbesc în nume propriu, nu în cel al acţionarilor. Am un singur vot, mai sunt încă patru", a adăugat acesta, explicând că Dinamo a ratat titlul în acest sezon din cauza indisciplinei din lot.