La Roma, autorităţile au decis zilele trecute să plaseze în arest la
domiciliu un tânăr italian în vârstă de 22 de ani acuzat că ar fi
violat o fată de 25 de ani. Aceast decizie a generat o polemică
aprinsă. Primarul Gianni Alemanno a vorbit de un "semnal greşit",
cerând justiţiei "să revoce arestul la domiciliu al acuzatului şi să
opteze pentru un proces rapid, care să stabilească definitiv
responsabilitatea şi să garanteze, astfel, pedeapsa".
O adevărată furtună politică a izbucnit pe tema conunităţii de romi din Italia, după ce mai multe violuri comise recent l-au determinat pe premierul Silvio Berlusconi să sugereze desfăşurarea a 30.000 de militari pe străzile oraşelor italiene, pentru combaterea infracţionalităţii în creştere, în legătură cu care populaţia învinuieşte imigranţii.
Deschiderea graniţelor europene a adus numeroşi ţigani români în Italia
şi au apărut imediat tensiunile politice. Unele grupuri religioase
estimează că 50.000 de ţigani români au sosit în ultimii ani,
adăugându-se miilor deja prezenţi în Italia şi veniţi din fosta
Iugoslavie.
Berlusconi a sugerat desfăşurarea de militari suplimentari în urma a
două violuri comise lângă Roma. Poliţia totuşi nu a identificat
suspecţii ca fiind ţigani, dar a percheziţionat 47 de tabere ilegale,
în căutarea vinovaţilor, şi "un român" a fost arestat, potrivit presei
locale.
Ignazio La Russa, ministrul Apărării, a declarat că propunerea lui
Berlusconi rămâne la stadiul de "ipoteză" şi că va fi dezbătută joi, în
discuţii la nivel înalt. Thomas Hammarberg, comisarul Consiliului
Europei pentru Drepturile Omului, a efectuat o a doua inspecţie la
taberele de romi de lângă Roma, luna aceasta şi a fost vizibil şocat
după ce a întâlnit o româncă, Marinela, care locuia într-un cort cu cei
doi copii ai săi, între şobolani şi în noroiul provocat de ploile
torenţiale.
"Situaţia este inacceptabilă", a declarat comisarul. "Nu s-a schimbat nimic de la raportul meu din iulie, de fapt condiţiile de trai sunt şi mai grele. Atâtea discuţii şi atenţie din partea presei, şi nimic nu s-a întâmplat. Este o dovadă de incapacitate politică", a subliniat el. Între timp, un poster oficial de campanie sponsorizat de primarul Romei, Gianni Alemanno, vorbeşte despre "6.216 expulzări în 2008" şi îşi asumă "20% din scăderea infracţionalităţii".
Fost neofascist, Alemanno a făcut campanie promiţând să combată infracţionalitatea, imigraţia ilegală, bazându-se pe indignarea provocată de uciderea unei italience de către un ţigan român, în apropierea unei tabere de romi. Mario Mori, un general în retragere care este consilierul pe securitate al primarului, a încercat să liniştească spiritele.
Mori a spus că dintre cei 6.216 imigranţi expulzaţi, majoritatea erau originari din Africa de Nord şi doar câţiva erau ţigani. Alemanno vrea să dărâme taberele ilegale şi să construiască unele pentru romii care au "dreptul" de a sta în Italia, demonstrând că sunt cetăţeni UE, iar cei fără acte vor fi vizaţi de expulzare.
"Sunt îngrijorat de planurile de a folosi soldaţi pentru evacuarea ţiganilor din Roma. Dacă evacuările sunt necesare, ele ar trebui să fie efectuate în mod civilizat şi numai după ce este găsită şi oferită o alternativă satisfăcătoare de locuinţă", a declarat Hammarberg.