"Ştiu că e un subiect penibil, dar "sufragetele" lui Traian Basescu l-au lansat şi aşa a apărut dezbaterea. Într-un mod neprofesionist. Fără documentare. Doar pentru eventuale câştiguri de imagine", comentează Năstase noua dispută din Camera Deputaţilor.
Năstase o ironizează pe Elena Udrea, cea care a venit cu ideea dărâmării zidurilor în scop turistic.
"Când Elena Udrea a
lansat ideea dărâmării gardului de la Palatul Parlamentului, din grijă
pentru cetăţenii străini, turişti în frumoasa noastră Capitală, prima
întrebare pe care mi-am pus-o a fost aceea de ce ministrul Turismului
nu a propus, mai întâi, dărâmarea gardului de la Palatul Cotroceni? În
felul acesta, Băsescu ar putea face zilnic băi de mulţime, fără să se
mai deplaseze pe la tot felul de târguri şi chermeze. Ar veni baia de
mulţime la el. Oricum, dărâmarea gardului de acolo - aproape identic cu
cel de la Parlament - ar costa mai puţin pentru că perimetrul
împrejmuit este de două ori mai mic", scrie Năstase.
Robertei Anastase îi
transmite că are meritul nu de a fi ridicat zidul Palatului
Parlamentului, ci de a fi terminat lucrările la această construcţie
într-o perioadă în care mulţi doreau să facă din aceasta "un cazinou
sau un bordel pentru toata Europa". "Roberta Anastase a aflat, probabil
de la cei care - se spune - au închis gardul de la Uzina 1 Mai, la
Revoluţie, ca să nu iasă muncitorii pe stradă, că eu aş fi construit
gardul de la Parlament. Fals. Gardul exista de dinainte de 1989. E
adevărat, dupa Revoluţie, unii voiau să acopere construcţia de la Casa
Poporului - finalizată în proporţie de 60% - cu pământ sau eventual să
construiască acolo un cazinou sau un bordel pentru toata Europa", mai
scrie Năstase.
"Este clar că Băsescu şi oamenii lui aruncă doar fumigene pentru perioada campaniei electorale, ştiind că o astfel de propunere, care, cred ei, dă bine la popor, nu va fi probabil pusă în aplicare", conchide liderul PSD.