"Este pentru prima dată în lume când un rrom candidează pentru preşedinţia României. Şi nu sunt rrom, ci sunt român cu doi de r, mai român ca românii. Spun asta cu drag în toată lumea, peste tot unde am fost în Europa, chiar în alte continente. Am fost mândru de cetăţenia mea, de minoritatea pe care o conduc şi din care fac parte", a spus, joi dimineaţă, la Etno TV, Ninel Potîrcă.
Prezidenţiabilul independent a făcut şi un apel la alegătorii săi. Mai precis, să nu se mai lase manipulaţi şi să nu mai stea "cu mâna întinsă" la mult prea cunoscutele "pomeni electorale".
"Rromii nu trebuie să se mai lase manipulaţi de acei partizani politici care i-au minţit de 20 de ani, să nu mai stea cu mâna întinsă să aştepte să primească un kil de zahăr, de ulei sau de făină, pentru că lucrurile astea sunt trecătoare", a spus Potîrcă.
"Rromii trebuie să se gândească pentru familiile lor, măcar pentru 5 ani să intru în postura de preşedinte al României, prin votul lor pe care mi-l acordă cu responsabilitate şi cu încredere, pentru că sunt un om mândru că sunt ceea ce sunt, rrom român, şi vreau să nu ajungem în pragul sărăciei şi mai rău decât suntem", a încheiat Ninel Potîrcă.