"Avem mult de lucru, dar sunt bucuros pentru acest punct. Deocamdată, acest meci egal a fost mulţumitor pentru noi. Am făcut joncţiunea cu echipa la Ploieşti, practic nu am putut să hotărăsc prea multe pentru această partidă şi m-am consultat cu secunzii. Am avut şi şansă, dar fotbalul pentru asta este frumos. Ei au avut mai multe ocazii, alcătuiesc o echipă puternică, dar azi a fost ziua noastră", a spus Mulţescu.
Omologul său de la Astra, Nicolo Napoli, consideră că arbitrul Marius Avram i-a dezavantajat echipa: "Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar consider că azi am fost defavorizaţi. Arbitrul a fluierat mai mult pentru ei. O să iau nişte măsuri în vestiar pentru ca astfel de neglijenţe, precum cele ale lui Djokic şi Ganea, să nu se mai întâmple".
Ceahlăul Piatra Neamţ a remizat, sâmbătă, scor 1-1, în deplasare, cu Astra Ploieşti în meciul de debut al noului său antrenor Gheorghe Mulţescu, instalat în funcţie cu o zi înaintea jocului. Prahovenii au terminat partida cu doi oameni mai puţin pe teren, după ce Djokic (83) şi Ganea (90) au fost eliminaţi pentru lovituri aplicate adversarilor.
Mulţescu consideră că Ceahlăul a avut noroc în meciul cu Astra
![Foto: NewsIn](https://media.realitatea.net/multimedia/image/200910/w728/image_125701943024814100_1.jpg)