Pentru membri simpli în CA au fost avizaţi favorabil Nicolae Dănilă
(susţinut de PSD), Marin Dinu (PSD), Napoleon Pop (PNL), Virgiliu
Stoenescu (PDL) şi Agnes Nagy (UDMR).
Lucian Croitoru, Daniel Dăianu şi Silviu Cerna nu primit suficiente voturi pentru un aviz favorabil.
"Sperăm ca birourile permanente să se reunească până cel târziu joi,
dar este posibil chiar şi mâine (miercuri)", a declarat preşedintele
Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan.
În urma votului, PSD a obţinut trei locuri în CA, PDL şi PNL câte două, iar UDMR unul.
Mugur Isărescu a primit aviz favorabil în unanimitate pentru un nou
mandat de guvernator, în condiţiile în care nu a avut niciun
contracandidat.
Consiliul de Administraţie al BNR, în care se iau deciziile majore, precum cele de politică monetară, este format din nouă membri, din care patru cu funcţie executivă (guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi doi viceguvernatori).
Marţi au avut loc audierile din Parlament pentru constituirea noului Consiliu de Administraţie al BNR.
În actualul mandat, care expiră în 10 octombrie, membrii CA ai BNR sunt: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Florin Georgescu - prim-viceguvernator, Eugen Dijmărescu - viceguvernator, Cristian Popa - viceguvernator, Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop şi Virgiliu Stoenescu.