Ca multe alte grupări care vizitează România, scoţienii de la Motherwell au publicat un ghid de comportament pentru suporterii care vor însoţi echipa la partida de joi, cu Steaua. Astfel, aceştia sunt sfătuiţi să fie prezenţi la stadion cu cel puţin o oră înainte de startul jocului şi să meargă cu transportul în comun, deoarece taximetriştii din Bucureşti practică tarife mari pentru turiştii străini.
De asemenea, ei trebuie să fie atenţi la bunurile lor şi să bea doar apă îmbuteliată. "Sunteţi sfătuiţi să menţineţi cel puţin acelaşi nivel de securitate personală ca în Marea Britanie. Trebuie să fiţi atenţi la hoţii de buzunare, în special în zonele aglomerate, mai ales în apropierea caselor de schimb, a hotelurilor, sau în transportul public, în special la aeroport. Lucrurile de valoare trebuie depozitate în seiful hotelului şi ar fi bine să aveţi cu voi o copie a paşaportului", stă scris pe site-ul clubului, unde se precizează că ar fi bine dacă fanii nu ar folosi cărţile de credit din cauza posibilelor fraude.
Tot acolo mai este scris: "Autorităţile din România tratează foarte serios infracţiunile legate de droguri sau hărţuire sexuală. Este interzisă fotografierea în aeroport sau a bazelor militare. Este mai bine să cereţi permisiunea înainte de a fotografia, de exemplu, clădiri oficiale sau maşini de poliţie. Dacă nu găsiţi o toaletă publică, daţi dovadă de respect şi cereţi permisiunea să folosiţi toaleta unui bar sau fast food".
În plus, suporterii sunt sfătuiţi să fie atenţi la căruţele şi turmele de animale de pe drum, în special noaptea, în cazul în care vin în România cu autoturismul personal şi să nu consume alcool.