"Pentru mine este opusul oricărui reper moral (referindu-se la Ion iliescu - n. red.). Am să spun un cuvânt tare, dar cred în el: Ion Iliescu a fost un blestem pentru România. Haideţi să nu uităm minerida, haideti să nu uităm că sub Ion Iliescu a înflorit, sub acest partid, PSD, corupţia pe care m-am chinuit şi eu şi Traian Basescu s-o stârpim. Haideţi să nu uităm că reforma Justiţiei nu s-a făcut sub Ion Iliescu şi PSD. PSD sub conducerea lui Ion Iliescu a împărţit ţara în săraci şi în baroni", a declarat Monica Macovei în emisiunea Tu Decizi de la Realitatea TV, în replică la declaraţiile reprezentanţilor PSD la emisiune.
Macovei a precizat că DNA a fost creată în guvernarea PD-L, în timpul acestei Direcţii fiind anchetaţi şi trimişi în judecată peste 20 de parlamentari şi miniştri.
"Am creat DNA, care a trimis în judecată un număr mare, peste 20 de miniştri şi parlamentari, politicieni din toate partidele. Cine e de vină?", a spus fostul ministru al Justiţiei, care a apreciat că în mandatul său nu s-a apelat telefonic la judecători pentru intervenţii în anumite cazuri din Justiţie.
"Nici eu şi nici preşedintele nu sunam. Cu mine ministru la
Justiţie telefonul nu a mai sunat. Testele de integritate au fost
adoptate, promovate de mine şi când Parlamentul le-a respins au fost
trimise înapoi de Traian Băsescu", a conchis Monica Macovei.