"Sunt din oraşul Anenii Noi, raionul Chişinău. Chiar dacă sunt aici,
nu-mi este indiferent tot ce se întâmplă acasă şi aş vrea să ştiu unde
sunt toţi studenţii care sunt reţinuţi şi care sunt duşi", a declarat
un participant la manifestaţie.
Un altul face ipoteze cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat
la Chişinău marţi, când protestele au devenit violente, iar clădirile
Parlamentului şi Preşedinţiei au fost devastate. "Cred că e un joc
politic. Cred că a fost instigat totul de puterea curentă, Voronin şi
subalternii lui. Dar una ştiu, că se întâmplă lucruri pe care nu le
poţi explica mai cu nimic. Oamenii sunt bătuţi, elevii sunt luaţi din
clase", a spus el.
Potrivit corespondentului RRA, la mitingul de solidaritate din faţa
Republicii Moldova la Washington a participat şi directorul pentru
dezvoltare şi programe de la Fundaţia Statele Unite-Ţările Baltice.
"Cred că atunci când o democraţie este oprimată, iar guvernul
acţionează dur împotriva ei, este întotdeauna un bun motiv de a
protesta. Sprijinim democraţia şi statul de drept în Moldova", a spus
el.
Manifestaţii de solidaritate cu protestatarii din Republica Moldova au
avut loc săptămâna aceasta în mai multe oraşe din România, dar şi în
faţa ambasadelor moldovene de la Paris şi Roma.