Moartea unei agenţii de publicitate
Odată cu pierderea afilierii la reţeaua mondială de publicitate Young & Rubicam, agenţia românească Team Advertising a rămas nu numai fără business, ci şi fără oameni. "Agenţia nu a mai avut management, de-asta a murit", a declarat pentru MONEY EXPRESS un fost angajat al Team Advertising/Y&R, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Mai mult, acţionarii principali au businessuri colaterale şi nu s-au mai concentrat pe Team, potrivit acestuia. Pentru Tereza Munteanu, de pildă - considerată de unii oameni din industrie drept mâna dreaptă a lui Adrian Sârbu în businessul de advertising, odinioară - prioritatea numărul unu o reprezintă Wunderman. "Să creştem compania şi să o facem cunoscută", spune ea despre cel mai recent business de publicitate în care s-a implicat (este vorba despre Partnership/Wunderman, companie de marketing şi BTL/publicitate neconvenţională, aflată la vremea respectivă - cot la cot cu Team Advertising / Y&R - sub umbrela Y&R Brands România).