În emisiunea Da sau Nu, şeful campaniilor electorale de succes ale PSD
a explicat de ce nu îl deranjează faptul că Mircea Geoană l-a scos de
pe lista simbolurilor PSD.
"Am văzut în oraş afişele cu Adrian Severin şi în spate cu
Vanghelie care îl sprijină. Cum era în alegerile parlamentare cu
Ecaterina Andronescu pe care o garanta Vanghelie. Nu are atâtea
săptămâni de şcoală câţi ani de şcoală au oamenii ăştia. Mi se pare
jenant. Şi mă bucur că nu sunt un simbol în ochii lui Mircea Geoană în
momentul în care se pare că Marian Vanghelie e un simbol al partidului", a declarat Miron Mitrea.
Referitor la un sondaj făcut în timpul emisiunii, Miron Mitrea explică
de ce Mircea Geoană nu este văzut de telespectatorii Realităţii TV ca
un lider care poate rezolva problemele din Justiţie.
Miron Mitrea a precizat că se fereşte să fie mai acid pentru că PSD are nevoie de linişte înainte de alegeri.