Rapidiştii şi-au pierdut din nou răbdarea! Liga Suporterilor i-a chemat pe fanii alb-vişinii la un protest împotriva acţionarului majoritar George Copos, pe care îl consideră vinovat de criza financiară pe care o traversează clubul! Mitingul va avea loc sâmbăta, 24 ianuarie, chiar la stadionul Giuleşti.
Suporterii clujeni ai Universităţii au anunţat miercuri că vor organiza un miting de susţinere a clubului şi a sportivilor, în data de 29 ianuarie, la ora 16.00.
"Vrem să arătăm că ne pasă de Universitatea. Marşul nu are nicio conotaţie electorală", a declarat unul dintre suporteri, Călin Mişan.
Suporterii lui „U” sunt susţinuţi în promovarea acestui miting de Răzvan Cociş.