Potrivit unui document în posesia căruia au intrat jurnaliştii de la Gardianul, unul dintre inculpaţii în dosar, Mihail Gabriel Misir, fostul adjunct al lui Mihai Necolaiciuc, a contestat modul în care procurorii DNA au întocmit rechizitoriul, solicitând infirmarea acestuia.
În contestaţie, Misir a cerut, printre altele, inculparea fostului ministru Miron Mitrea şi a secretarului de stat de resort, Ioan Orbescu. În răspunsul său, DNA a confirmat începerea cercetărilor referitoare la Miron Mitrea.
Dosarul referitor la fraudarea CNCFR de către fostul director al instituţiei, Mihai Necolaiciuc, trimis spre judecare de către procurorii DNA, este fundamentat pe un amplu rechizitoriu de peste 300 de pagini.
Documentul în cauză face referire, în mod explicit, la directorul CFR şi la celelalte nouă persoane trimise în judecată. Una dintre acestea, Mihail Gabriel Misir, este fostul director comercial al CNCFR, în sarcina căruia s-a reţinut acuzaţia de complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.
Aflând conţinutul rechizitoriului, Misir a contestat rechizitoriul, solicitând DNA să îi comunice motivul pentru care celelalte persoane implicate, conform opiniei sale, în derularea afacerilor cercetate de procurori la DNA nu au fost trimise în judecată.
Ultimul punct al plângerii formulate de Misir face referire la faptul că "a solicitat, în repetate rânduri, audierea şi inculparea fostului ministru Miron Mitrea şi a fostului secretar general Ioan Orbescu, care, la dosar, nu au nici măcar calitate de martori".
Referitor la acest punct, raspunsul DNA, semnat chiar de şeful Secţiei II Penală, Doru Florin Tuluş, dezvăluie faptul că fostul ministru al Transporturilor este cercetat de procurorii anticorupţie în dosarul CFR: "La pct. 5 din Rechizitoriu s-a dispus disjungerea aspectelor legate de activitatea infracţională a celor două persoane, acestea făcând obiectul unei cauze aflate în curs de cercetare".
Citeşte mai mult AICI