"E
linişte acum la Dinamo. E foarte bine că avem linişte la echipă. Nu
pleacă nimeni şi nici nu vine nimeni. Eu am lotul complet şi sunt
mulţumit de el. Dacă nu va pleca niciun jucător, nu vom face nicio
achiziţie", a spus Rednic.
Tehncianul dinamovist a mai afirmat că dacă până pe 20 ianuarie, atunci
când echipa pleacă în primul cantonament, Ropotan nu va fi transferat,
atunci mijlocaşul va rămâne în Ştefan cel Mare: "Nu ştiu încă dacă va
pleca Ropotan, nu e treaba mea, e treaba conducerii. Oricum, dacă va
pleca, va veni cu siguranţă alt jucător pe postul lui. Am studiat
foarte bine această problemă în perioada asta, avem mai multe variante
din străinătate. Nu comentez dacă va veni Şoavă, pentru că nu vreau să
se interpreteze că vreau eu un jucător anume, pentru că apoi le creşte
foarte mult preţul. Dacă Ropotan nu se transferă până pe 20
ianuarie, atunci el va rămâne la Dinamo".
Mircea Rednic spune că fundaşul Lucian Goian se va prezenta la reunirea
lotului: "Toţi jucătorii, inclusiv Lucian Goian, Blay şi Boştină se vor
prezenta pe 12 ianuarie la reunire. Vom vedea atunci ce decizii vom lua
în privinţa lor. Blay a refuzat prima noastră ofertă de prelungire şi
urmează să mai negociem cu el. Şi Boştină e în ultimele şase luni de
contract şi discutăm cu el o posibilă prelungire".
Antrenorul dinamovist a negat zvonurile conform cărora Nicolae Mitea ar
pleca în această iarnă de la Dinamo: "Mitea a fost mult timp accidentat
şi el mai are nevoie de o perioadă de refacere. Eu mă bazez pe el în
retur, la fel ca pe fiecare fotbalist din lotul lui Dinamo. Nu s-a pus
problema ca el să fie cedat în altă parte".