"Timişoara este o echipă redutabilă şi trebuie să tratăm meciul la modul cel mai serios posibil. Punctele forte ale adversarului sunt talia de excepţie a câtorva fotbalişti, fazele fixe, dar şi staff-ul tehnic. Cisovsky, Magera sau Bucur sunt doar câţiva dintre oamenii lor importanţi. Cred că nu mai are rost să vă spun de fraţii Karamian, care sunt cunoscuţi şi aici, în Ucraina. Apoi, este antrenorul lor, Neluţu Sabău, care mi-a fost jucător. Îl cunosc foarte bine şi sunt convins că sub conducerea sa echipa este foarte disciplinată tactic", a afirmat tehnicianul român, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al formaţiei ucrainene.
Cu toate acestea, Mircea Lucescu a admis că Şahtior este superioară valoric grupării bănăţene şi a spus că echipa sa este obligată să tranşeze calificarea în favoarea sa încă din meciul tur, de la Doneţk: "Suntem mai puternici decât adversarii noştri, dar în niciun caz nu ne putem permite să ne relaxăm. Trebuie să câştigăm partida de pe teren propriu fără să primim gol, iar astfel să rezolvăm calificarea încă de la Doneţk. Dacă nu va fi aşa, returul va fi greu de tot. Timişoara va avea de partea ei 30.000 de suporteri care vor face o atmosferă fantastică".
Lucescu, care în urmă cu doar câteva zile a fost operat după ce a suferit un preinfarct, a precizat că va sta pe bancă la jocul cu FC Timişoara de la Doneţk, programat la 28 sau 29 iulie.
Altfel, tehnicianul român a urmărit o casetă cu un meci al formaţiei pregătite de Ioan Ovidiu Sabău înainte de a vorbi cu ofiţerul de presă al lui Şahtior, în incinta spitalului unde este internat. Mai mult, Lucescu i-a asigurat pe oficialii echipei ucrainene că se simte foarte bine. "Nu înţeleg ce caut aici, pentru că sunt o persoană sănătoasă", a spus antrenorul român.
Vicecampioana României, FC Timişoara, va întâlni pe deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Prima manşă este programată la 28/29 iulie, la Doneţk, iar returul va avea loc la 4/5 august, la Timişoara.