Presa din Turcia a scris, vineri, la o zi după calificarea celor de la Şahtior în finala Cupei UEFA, că Mircea Lucescu a fost contactat de oficialii de la Fenerbahce pentru demararea unor negocieri privind preluarea echipei de către tehnicianul român.
Presa turcă scrie că başkanii de la Fener vor să renunţe la serviciile spaniolului Luis Aragones, numit la echipă în vara lui 2008, şi că printre posibilii săi succesori se mai află Roberto Mancini şi Luiz Felipe Scolari, ambii liberi de contract. Publicaţia turcă notează şi că, după ce a devenit campion al Turciei cu Galatasaray şi Beşiktaş, Lucescu ar fi tentat de o nouă performanţă similară cu Fenerbahce.
Nu este prima oară când presa turcă scrie despre interesul celor de la Fenerbahce pentru serviciile celui mai titrat antrenor român, informaţii similare fiind furnizhate în repetate rânduri în ultimii trei ani.
La jumătatea lunii aprilie, Mircea Lucescu, în vârstă de 64 de ani, şi-a prelungit contractul cu Şahtior până în 2011.