Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că "nu crede" că motivul demisiei lui Dragnea ar fi neacceptarea unora dintre oamenii propuşi de el în eşalonul II din MAI.
Preşedintele PSD, prezent la o emisiune la TVR, a declarat că "este mâhnit" de demisia lui Liviu Dragnea din fruntea MAI.
Mircea Geoană a spus că nu crede că la baza retragerii lui Dragnea din fruntea MAI s-au aflat neînţelegerile legate de numirea unor oameni din al doilea eşalon al MAI, cum ar fi secretari de stat şi şeful DGIPI. Liderul social-democraţilor a declarat că, în opinia sa, demisia lui Liviu Dragnea este legată de ambiţia sa prea mare faţă de ce putea să ofere financiar mandatul său de ministru.
Liderul PSD a mai spus că retragerea după numai 12 zile a lui
Dragnea de la Ministerul de Interne şi a doua a PSD, cea a lui Gabriel
Oprea, "creează o problemă". "Nu este uşor pentru partid să explice
opiniei publice" aceste demisii de la MAI, a spus Geoană.
Preşedintele PSD a mai declarat că respectă decizia lui Liviu Dragnea şi că va anunţa propunerile pentru Interne în cadrul unui for statutar de partid. "Este vorba de o listă scurtă care conţine oameni cunoscuţi", a completat Geoană.
"Avem o listă scurtă, dar vom decide foarte rapid. Încă o dată, presiunea este imensă în acest minister. Probabil că şi momentul a fost foarte complex, şi politic şi bugetar şi de altă natură", a spus Geoană.
Liviu Dragnea şi-a anunţat, luni seară, demisia "de onoare" de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe motiv că resursele alocate de la bugetul de stat sunt prea puţine pentru a-şi îndeplini obiectivele asumate la preluarea funcţiei.