"Dacă se mai întârzie foarte mult cu adoptarea bugetului asigurărilor sociale, există riscul să nu mai avem timp sufiecient pentru a pregăti majoararea pensiilor. De aceea ţin să atrag atenţia că orice zi de întârziere a adoptării bugetului asigurărilor sociale este periculoasă, întrucât legea bugetului asigurărilor sociale urmează să fie semnată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, promulgată de preşedinte şi abia apoi trimisă către Monitorul Ofical", a precizat Sârbu.
Ministrul a explicat că abia după ce este adoptată legea bugetului asigurărilor sociale se pot pregăti toate taloanele de pensii în vederea majorării acestora.
Potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul
2009, valoarea punctului de pensie va creşte cu 3% începând cu 1
aprilie, urmând să ajungă la 718,4 lei, şi cu 2% de la 1 octombrie, la
732,8 lei.
România are peste 5,52 milioane pensionari, pensia medie fiind de 623
lei. Numărul pensionarilor din agricultură, plătiţi din bugetul de
stat, se ridică la 835.200, pensia medie a acestora fiind de 290 lei.