"Dacă ar face-o liderii marilor confederaţii sindicale atunci lucrurile ar sta
altfel. E o lege care îi priveşte pe toţi salariaţii bugetari şi nu se referă doar la personalul din învăţământ", a completat Marian Sârbu.
Legea salarizării unice va intra în vigoare la 1 ianuarie 2010, anunţă Marian Sârbu. El a adaugat că în prezent se strâng toate propunerile cu privire la acest proiect de act normativ. Printre prevederile proiectului de lege a salarizării unice se numără cea potrivit căreia raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu în sistemul bugetar va fi de 1 la 15.
"Nu am motive să cred că va fi vorba de o amânare, căci până acum ne aflăm în graficul stabilit", a declarat Marian Sârbu, referitor la data când va intra în vigoare legea salarizării unice.
Ascultă aici declaraţia ministrului Muncii, Marian Sârbu
La rândul său, secretarul de stat în ministerul muncii, Valentin Mocanu a spus că nu
îşi dă demisia, aşa cum i-au cerut-o federaţiile sindicale din
învăţământ. "Există susţinere din partea confederaţiilor pentru finalizarea acestei legi. O
creştere a fondului de salarii din sistemul bugetar cu 70% nu este
sustenabilă, iar legea va fi neaplicabilă.
Nu cred că este momentul să-mi dau demisia, mai ales că avem de lucru la minister", a spus Valentin Mocanu.
Cele patru federaţii reprezentative din învăţământ ameninţă că vor bloca deschiderea viitorului an şcolar dacă ministrul Muncii Marian Sârbu şi secretarul de stat Valentin Mocanu nu vor fi demişi.
Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia Sindicatelor Libere din
Învăţământ (FSLI), Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater au cerut, joi, demisia ministrului Muncii şi a secretarului de stat din cauză că aceştia ar fi decis unilateral reducerea salariilor angajaţilor din învăţământ prevăzute prin grila Legii salarizării unice aflată în discuţie.