Discuţiile din acest an, din cadrul consultărilor ministeriale, s-au axat pe două teme prioritare, respectiv "Globalizarea şi Mediul: Criza globală: haos naţional?" şi "Guvernarea Internaţională de Mediu şi Reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite: Sprijin sau impediment?".
Consiliul de Guvernare al UNEP reprezintă un forum global de mediu care se desfăşoară anual, la nivel ministerial, în vederea revizuirii celor mai importante aspecte ale politicii internaţionale de protecţie a mediului.
Pe agenda de lucru a întâlnirii s-au aflat mai multe teme, alegerea membrilor Consiliului de Guvernare, adoptarea agendei şi organizarea desfăşurării sesiunii, verificarea deplinelor puteri ale reprezentanţilor, precum şi aspecte referitoare la politicile privind starea mediului, aspecte urgente ale politicii, guvernarea internaţională de mediu, coordonarea şi cooperarea aspectelor de mediu, în cadrul sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Tot la reuniunea de la Nairobi s-au prezentat rezultatele şi implementarea concluziilor summit-urilor şi reuniunilor interguvernamentale, mai importante, organizate de Naţiunile Unite, bugetul şi programul de lucru pentru perioada 2010-2011, precum şi agenda provizorie cu data şi locul de desfăşurare ale noilor sesiuni ale Forumului / Consiliului.